Acum câteva zile, Adriana Bahmuţeanu anunţa fericită că Silviu Prigoană i-a cedat acţiunile la două televiziuni, pline de datorii, cum spunea ea.
Vineri după-amiază, Adriana a mers la sediul Etno TV pentru a-şi prelua atribuţiile de acţionar majoritar.
Ea nu a fost lăsată însă în birou, iar secretarele i-au spus că nu găsesc cheia. Fosta doamnă Prigoană urma să se întâlnească cu acţionarii celor două posturi TV, Etno şi Taraf, într-o adunare generală. Acţionarii nu s-au prezentat însă la sediu.
La plecare, bodyguarzii au vrut să îi controleze geanta, în căutarea unor acte. Adriana s-a opus, iar agenţii nu au lăsat-o să mai plece.
Atunci, Bahmu a sunat la 112, iar la faţa locului au venit un echipaj SMURD şi o maşină a Poliţiei, potrivit Click.
(D.B.)